Sunt născut în anul 1986, anul în care Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni, dar şi anul în care s-a întâmplat catastrofa nuleară de la Cernobîl. La „revoluţia” din decembrie ’89 aveam doar 3 ani şi nu pot să spun că am amintiri relevante din acea perioadă. Copilăria mea a fost marcată mai mult de perioada aceea gri de tranziţie din anii ’90 când încă aproape toată lumea blama comunismul. Eu nu sunt nici pro nici contra comunismului care la fel ca oricare ideologie are şi plusuri şi minusuri.
În călătoriile pe care le-am făcut, atât în ţară cât şi în străinătate dar şi în viaţa de zi cu zi m-am întâlnit adeseori cu comunismul sub o formă sau alta, fie parodiat fie glorificat, fie printr-o clădire sau muzeu, statuie sau vreun mozaic ori alte forme de propagandă ale acelor vremuri.
Eu nu am fost în mod special în vreo unul din aceste locuri pentru aceste simboluri sau urme ale comunismului, le-am întâlnit mai mult sau mai puţin întâmplător, dar există şi un tip specific de turism cultural denumit “red tourism” sau “turism roşu”. Acest tip de turism are o foarte mare 
amploare în China, unde Partidul Comunist Chinez dezvoltă şi încurajează turismul la obiectivele legate de Revoluţia Comunistă din China în scopul de a promova istoria, personalităţile şi valorile partidului comunist. Simboluri ce amintesc de perioada comunistă se găsesc o mulţime şi în Europa de Est în toate statele fost comuniste, diferenţa este că unele profită mai mult de pe urma lor, altele mai puţin şi altele aproape deloc. Deşi deţine un astfel de patrimoniu destul de divers şi de bogat, în România în prezent “turismul roşu” este aproape inexistent. În Polonia, Slovacia dar mai ales Cehia acest tip de turism se practică cu succes şi aduce venituri importante. Rămân cu speranţa că în viitorul cât mai apropiat vom exploata şi noi aceste “resurse” care chiar dacă ne plac sau nu fac parte din istoria noastră.
Mai jos o să prezint o serie de poze pe care le-am făcut de-a lungul vremii şi care într-un fel sau altul au legătură cu comunismul.
Clădiri comuniste
Casa Poporului – the finest communist architecture.
În prezent denumită Palatul Parlamentului clădirea măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane. Conform Guinness World Records, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor.
Început în timpul regimului comunist, (autointitulat „Epoca de Aur” a României), aşa-numitul Proiect Bucureşti a fost o obsesie a cuplului Ceauşescu care a început în anul 1978, ca o replică a oraşului Phenian, capitala Coreei de Nord. Un proiect de sistematizare exista încă din anii ’30 (din timpul lui Carol al II-lea) pentru zona Unirii – Dealul Arsenalului.
După cutremurul din 1977 Nicolae Ceauşescu a ordonat „reconstruirea” Bucureştiului. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel naţional pentru reconstruirea capitalei. Concursul a durat aproape 4 ani şi a fost câştigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect şef a acestui proiect controversat. şantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Dintre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale, Stadionul Republica etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forţată a militarilor în termen, şi astfel costul a fost redus la minimum.
În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.
“Casa Albă” – sediul administrativ al Fabricii de Vagoane Marfă din Arad
Mozaic mural comunist pe “Casa Albă” (foto: Chiambwe @ Panoramio)
“Casa Albă” – mozaic mural comunist (detaliu)
Mozaicul de pe “Casa Albă” în noiembrie 2012 – departe de gloria de odinioară, atât Fabrica de Vagoane cu a sa clădire administrativă măreaţă cât şi celebrul mozaic reprezentând victoria socialismului sunt într-un con de umbră… capitalistă sau cum s-o numi. “Gloria” de altădată este acum acoperită de un panou publicitar la un mall care aniversează 1 an de la deschidere. O fi bine… o fi rău…?
O parte din patrimonial imobiliar construit în perioada comunistă mai ales în ceea ce priveşte edificiile şi clădirile publice în care principiile de bază au fost cele ale unor forme simple cu aspect minimalist şi auster au fost “înfrumuseţate” cu astfel de mozaicuri murale menite să adauge o perspectivă artistică care să aducă un plus de valoare şi să salveze spaţiul public de monotonie. Clădiri similare cu mozaicuri murale comuniste am mai întâlnit şi în Timişoara, Târgu Mureş sau Oradea dar pot fi întâlnite în aproape toate oraşele ţării.
Mozaic mural din marmură pe faţada cladirii Electromotor din Timişoara, 360 m² realizat în 1981 de plasticianul Ion Şulea Gorj.
Simboluri comuniste şi capitaliste într-o simbioză perfectă. Mozaic mural comunist în Târgu Mureş pe strada Trandafirilor în clădirea cu Cinema Arta. Momentan în clădire funcţionează un restaurant McDonald’s simbol al globalizării şi al stilului de viaţă american.
Mozaic mural comunist pe faţada Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea
Monumente şi simboluri comuniste
Tanc sovietic în Mukacevo, Ucraina.
Monument comunist în orăşelul maghiar Battonya
Statuia lui Iosif Vissarionovici Stalin din Bratislava
Eu şi statuia lui Stalin din Bratislava. M-am îmbrăcat cum se cuvine pentru o asemenea poză. Tovarăşii ar fi mândri de mine!
Memorialul Palach-Zajíc din Piaţa Wenceslas din Praga.
Jan Palach a fost un student la Universitatea Carolină din Cehoslovacia care şi-a dat foc în piaţa Wenceslas din Praga pe 16 ianuarie 1969 în semn de protest faţă de invazia Cehoslovaciei de către trupele Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi din Pactul de la Varşovia (cu excepţia notabilă României condusă de Ceauşescu). Alexander Dubček a vrut să reformeze comunismul din Cehoslovacia şi să îi dea o faţă mai umană prin aşa numita Primăvară de la Praga. Tovarăşilor de la Moscova nu prea le-a convenit şi au vrut să-i de-a o lecţie invadându-i ţara cu pretextul de a o readuce pe “drumul cel bun”.
Jan Palach a fost primul dintr-un grup de studenţi care făcuseră un pact de a se automutila dar majoritatea s-au răzgândit atunci când Palach le-a spus pe patul de moarte ce dureri vor suferi. Jan Palach a fost un erou şi un martir iar în timpul regimului comunist, era un simbol pentru o Cehoslovacie liberă. Astronomul ceh Luboš Kohoutek a numit un asteroid în onoarea lui (1834 Palach). În prezent o piaţă din centrul Pragăi îi poartă numele.
Sus: Poză realizată de Ladislav Bielik în 21 august 1968 în faţa Universităţii Commenius din Bratislava una dintre cele mai iconice imagini ale Primăverii de la Praga.
Jos: Eu în faţa aceleiaşi clădiri 44 de ani mai târziu.
Emil Gallo un instalator din Bratislava în dimineaţa zilei de 21 augst 1968 a dat nas în nas cu un T-55 un tanc sovietic care făcea parte din trupele care invadau Cehoslovacia. “Trage!” a strigat omul şi şi-a rupt cămaşa de el, iar cu pieptul dezgolit era gata să îşi dea viaţa. Ladislav Bielik fotograful care a capturat memorabila imagine din faţa Universităţii Commenius din Bratislava lucra pentru ziarul local “Smena”. Împreună cu colegi săi au reuşit să printeze o ediţie clandestină a ziarului cu această poză pe prima pagină. O copie a filmului a ajuns la o agenţie germană de presă iar poza a fost publicată la nivel global şi toată lumea a putut să vadă ce se întâmplă în Cehoslovacia. Revoluţia nu a reuşit şi Bielik a rămas în Cehoslovacia dar acest lucru a însemnat sfârşitul carierei sale profesionale. A mai realizat încă 187 fotografii în timpul acelor evenimente pe care le-a ascuns în pivniţa casei. Poliţia secretă a percheziţionat casa de câteva ori dar Bielik a ascuns negativele atât de bine încât nu au fost găsite. Bielik a fost demis dar a continuat să lucreze pe cont propriu dar tovarăşii nu mai apreciau pozele sale. A ajuns fotograf sportive şi a fost ucis în mod tragic într-un accident la Budapeste în 1984 la o cursă auto. Familia lui a redescoperit negativele după caderea Zidului Berlinului.
Hostel cu temă comunistă
Dormi liniştit Lenin veghează pentru tine… Când am călătorit la Cracovia am dormit o noapte la un hostel cu temă comunistă denumit “Good Bye Lenin” după celebrul film german cu acelaşi nume. Când am intrat pe internet să fac rezervarea am dat un search la hosteluri în Cracovia şi am văzut “Good Bye Lenin”, nu am mai stat pe gânduri şi am făcut rezervarea şi întradevăr a fost ceva inedit. La Hostelul Good Bye Lenin poţi să retrăieşti şi să vezi absurditatea din trecutul socialist al Poloniei prin ochelari coloraţi. Ai posibilitatea să experimentezi unele din elementele caracteristice acelor vremuri apuse la văzul cărora care acum zâmbim nostalgic când le întâlnim.
Deja de la intrare am fost întâmpinat cum se cuvine tovarăşi!
Alo… centrala?
Dacă vrei să bei ceva eşti servit direct de către tovarăşul Lenin
în holul principal al hostelului
“The goal of socialism is comunism”
Imperialist enemies tempt you with Coca Cola
Komitet Centralny
Tovarăsul Lenin pe unul din pereţii hostelului
Mozaic cu Lenin, care parcă ne spune: “Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!”
Vi se pare cunoscută imaginea?
Matrioşce reprezentând pe Boris Elţin şi Mihail Gorbaciov care te întâmpină la recepţia hostelului.
Indicator către hostelul Good Bye Lenin, unde te aşteaptă o întoarcere în timp.
Comunismul în muzee
Afiş cu Muzeul Comunismului din Praga
Muzeul comunismului din Praga este o iniţiativă privată (ceva asemănător a vrut să facă şi la noi Dinel Staicu). În acest muzeu veţi regăsi atmosfera erei comuniste din vechea Cehoslovacie, şi în mod deosebit a Pragăi, transpusă într-un mod atât de real şi original. Tema muzeului este ” Comunismul – Visul, Realitatea şi Coşmarul “.
Alături de cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu la Muzeul Judeţean Satu Mare